Antena 3 CNN Externe Radiaţii nucleare descoperite într-un spaţiu de depozitare în SUA

Radiaţii nucleare descoperite într-un spaţiu de depozitare în SUA

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 11:45 17 Feb 2014 Modificat la 11:45 17 Feb 2014
Radiaţii nucleare descoperite într-un spaţiu de depozitare în SUA
Anchetatori prelevau duminică eșantioane din situl de stocare a deșeurilor nucleare în statul american New Mexico, unde fuseseră detectate radiații în aer vineri, chiar dacă autoritățile susțin că nu a fost semnalată nicio contaminare.

'Continuăm să controlăm situația și insistăm asupra faptului că nu există pericol pentru sănătatea umană și mediu', a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a Waste Isolation Pilot Plant (WIPP) Deb Gill, care a precizat că situl a fost închis și rămâne inactiv pentru moment.

Primul dispozitiv de acest tip în SUA, WIPP, situat în apropiere de Carlsbad (New Mexico), permite izolarea deșeurilor radioactive, în principal plutoniu, utilizat pentru cercetări militare și producerea armelor nucleare. Îngropate la 655 m adâncime, deșeurile sunt dispuse în săli săpate într-o formațiune geologică veche și stabilă de sare.

Când au fost detectate radiații în aerul sitului subteran situat în apropiere de Carlsbad vineri, la 23h30 (06h30 GMT sâmbătă), ventilarea WIPP a fost comutată pe modul filtrant, cu scopul de a se evita orice schimb de aer cu exteriorul, a precizat Gill.

 

×
Etichete: radiatii
x close