Antena 3 CNN Externe Un savant rus de 73 de ani a fost arestat pentru că ar fi trădat secretele rachetelor hipersonice lăudate de Vladimir Putin

Un savant rus de 73 de ani a fost arestat pentru că ar fi trădat secretele rachetelor hipersonice lăudate de Vladimir Putin

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 18:51 12 Aug 2021 Modificat la 02:19 13 Aug 2021
Zircon
Sursa foto: hepta

Este vorba despre Aleksandr Kuranov, expert în fizica plasmei și proiectat șef la Institutul pentru Sisteme Hipersonice din Sankt Petersburg, NIPGS.

Rusia dezvoltă rachete hipersonice, care zboară cu viteze de peste cinci ori mai mari decât viteza sunetului, amintește BBC, care menționează că un caz similar a mai avut loc în 2018.

FSB, succesorul KGB, l-a arestat atunci pe Viktor Kudriavțev, cercetător în domeniul spațial.

La momentul respectiv, agenții FSB au percheziționat, de asemenea, mai multe centre de cercetare în domeniul spațial, inclusiv un institut moscovit unde era dezvoltată tehnologia hipersonică.

Pe cine au arestat agenții de securitate

Aleksandr Kuranov, cercetătorul reținut de agenții de securitate, este implicat în proiectul Ajax, care dezvoltă un vehicul spațial ce reciclează energia în timpul zborului, pentru a-și ameliora performanțele tehnice.

În vârstă de 73 de ani, Kuranov este cunoscut pentru că a organizat un simpozion ruso-american dedicat schimbului de informații în domeniile aerodinamicii și tehnologiei plasmei.

O sursă din FSB, citată de TASS, a precizat că anchetatorii lui Kuranov vor cere instanței să îl plaseze pe savant în arest pentru două luni.

Nu este clar dacă fizicianul a divulgat secrete referitoare la rachetele rusești.

El este bănuit că i-a transmis unui cetățean străin informații secrete privind tehnologia hipersonică dar sursa citată nu oferă alte detalii momentan.

Programul rus de rachete militare hipersonice, lăudat de Vladimir Putin drept "inegalabil"

În 2019, Rusia a anunțat lansarea primelor sale rachete hipersonice Avangard, despre care susține ar putea atinge de peste 20 de ori viteza sunetului.

Avangard ar fi mai manevrabilă și capabilă să zboare mai jos decât rachetele balistice din timpul Războiului Rece, fiind mai greu de doborât.

Rusia testează, de asemenea, o rachetă hipersonică de croazieră lansată de pe submarine, numită 3M22 Zircon.

Un alt model de rachetă rusă capabilă de viteze hipersonice, Kinzhal, a fost proiectată să fie lansată de pe bombardiere.

Președintele rus Vladimir Putin a numit tehnologia hipersonică dezvoltată în țara sa drept "inegalabilă" și a spus că statele vestice "încearcă să prindă din urmă" Rusia în acest domeniu.

Foto principală: Rachetă Zircon lansată de pe fregata Amiral Gorșkov către o țintă din Marea Barenț, 07.10.2020

Foto interioară: Rachetă Avangard instalată într-un siloz din regiunea rusă Orenburg, 16.12.2020

×
x close