Antena 3 CNN Externe O rachetă spațială s-a prăbușit într-un oraș din China și a luat foc

O rachetă spațială s-a prăbușit într-un oraș din China și a luat foc

O rachetă spațială s-a prăbușit într-un oraș din China și a luat foc
Accidentul rachetei Tianlong-3, surprins de localnici. Sursă foto: X@AJ_FI
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Iun 2024   •   18:45

O rachetă spațială experimentală construită de o companie din China a căzut în zona colinară a unui oraș și a declanșat un incendiu, transmite Agerpres, care citează presa internațională. 

Compania chineză Beijing Tianbing Technology a anunțat că prima treaptă a rachetei sale Tianlong-3, aflată în curs de dezvoltare, s-a desprins de platforma de lansare în timpul unui test, ca urmare a unei defecțiuni structurale.

Racheta s-a prăbușit în zona orașului Gongyi din centrul Chinei.

Imaginile surprinse de localnici și difuzate pe rețelele sociale arată cilindrul propulsor cum se desprinde de rampă și se îndreaptă spre cer, apoi motorul se oprește într-un nor de fum negru.

Cilindrul se înclină și rămâne aproape paralel cu solul în timpul prăbușirii, iar la impact provoacă o explozie uriașă.

În urma incidentului, cercetările preliminare nu au indicat că ar exista victime, a comunicat Beijing Tianbing, care este cunoscută şi sub numele de Space Pioneer.

Potrivit Biroului pentru gestionarea situațiilor de urgență din Gongyi, componentele treptei rachetei s-au împrăștiat și au provocat un incendiu, care a fost, între timp, stins.

Tianlong-3 sau "Sky Dragon 3" (Dragonul Celest 4) este o rachetă cu două trepte, parțial reutilizabilă, aflată în curs de dezvoltare de către Space Pioneer / Beijing Tianbing.

Această companie este unul dintre producătorii chinezi de rachete din sectorul privat, cu o dezvoltare rapidă în ultimii cinci ani.

Căderea rachetelor spațiale în China se întâmplă frecvent

Incidentele care implică tehnologia balistică și spațială sunt relativ frecvente în China.

Săptămâna trecută, rămășițele unei rachete cu care China a plasat pe orbită un satelit s-au prăbușit în satul Xianqiao din provincia Guizhou.

Aceasta se învecinează provincia Sichuan, care găzduiește Centrul Spațial Xichang. De aici a fost lansată racheta Long March 2C, sâmbăta trecută.

Un localnic a filmat un cilindru de mari dimensiuni, urmat de o dâră de fum galben, care a căzut pe un deal lângă sat, în timp ce rezidenții fugeau cât îi țineau picioarele. 

Un expert consultat de CNN a arătat că fumul galben este extrem de toxic și cancerigen, fiind rezultatul compușilor folosiți de propulsorul Long March 2C: tetraoxidul de azot și dimetilhidrazina.

Cum s-a întâmplat accidentul provocat de racheta Tianlong-3

Potrivit Space Pioneer / Beijing Tianbing, prima treaptă a rachetei Tianlong-3 s-a activat în mod normal, în timpul unui test la cald, însă ulterior s-a desprins de platforma de testare, din cauza unei "defecțiuni structurale", și a căzut într-o zonă colinară, la 1,5 kilometri distanță de rampă.

Compania chineză susține că Tianlong-3 este proiectată să fie comparabilă cu Falcon 9, produsă de SpaceX, compania lui Elon Musk.

În aprilie 2023, Space Pioneer / Beijing Tianbing a lansat Tianlong-2, o rachetă pe care folosește amestecul combustibil kerosen-oxigen, devenind prima companie chineză privată care trimite în spațiu o rachetă bazată pe propulsoare cu combustibil lichid.

Companiile comerciale chineze s-au grăbit să își facă intrarea în sectorul spațial începând din 2014, când investițiile private în această industrie au fost permise de stat.

Multe dintre aceste companii au început să producă sateliți, în timp ce altele, inclusiv Space Pioneer / Beijing Tianbing, s-au concentrat pe dezvoltarea de rachete reutilizabile, ce pot reduce semnificativ costurile misiunilor spatiale.

Unele baze de testare ale acestor companii se regăsesc de-a lungul zonelor de coastă ale Chinei.

Altele sunt amplasate în interiorul țării, precum centrul din Gongyi, un oraş cu 800 000 de locuitori, situat în provincia Henan.

Amplasarea centrelor de testare în interiorul Chinei favorizează incidentele precum cele care au implicat Long March 2C și Tianlong-3.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Subiectele la Matematică şi Istorie, de la BAC 2024, au ajuns pe internet
x close