Afacerea este cea mai recentă dintr-o serie ce vede state bogate închiriind pământ în statele în curs de dezvoltare pentru a-şi asigura necesarul de hrană, ca măsură de precauţie pentru preţurile tot mai mari.
O declaraţie a preşedintelui Mwai Kibaki arată că ţara sa a făcut o propunere serioasă emirului Hamad bin Khalifa al-Thani în timpul vizitei sale în statul din Golf. Se pare că emirul era deosebit de interesat de proiectul la portul Lamu deoarece doreşte diversificarea portofoliului internaţional.
Kenya se străduieşte de mulţi ani să creeze un al doilea port- după ce cel din Mombasa. Acesta din urmă nu mai face faţă afluxului de marfă ce intră în Africa.
Oficialii kenyeni au spus că doresc să înceapă imediat lucrul, adăugând că, spre deosebire de statele occidentale sau instituţiile de creditare, Qatar va finanţa proiectul necondiţionat.
Declaraţia lui Kibaki arată că guvernul a propus Qatar şi un parteneriat în emiterea unor obligaţiuni de pe urma cărora Kenya să strângă milioane de dolari pentru infrastructură.
În schimb, Qatar a cerut Kenyei să închirieze circa 45.000 de ha de teren pentru organizarea unei ferme. Kenya a mai practicat acest gen de leasing cu companiile internaţionale sau firmele locale pentru producerea de biocombustibil. Statul din Golf, care are venituri mari din petrol şi gaz, importă toată hrana, deoarece doar 1% din terenul său este arabil.
Antena3.ro