După ce președintele rus Vladimir Putin i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile din România, de pe un cont aparent asociat cu ideologul putinist Alexandr Dughin a fost lansată o amenințare fără precedent la adresa țării noastre. Pe acest cont a fost a postat pe X mesajul: „România va face parte din Rusia".
„Unde vor putea să fugă progresiștii şi elita democraților din Statele Unite? În Canada? Israel? Acolo este război. La Londra, la Paris, la Dubai? Adică exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau în Moldova? Aceasta va face, curând, parte din România. Dar România va fi o parte a Rusiei", a scris utilizatorul X@Agdchan, care folosește numele Dughin.
Where wokeists and elite of Democrats can flee from US? Canada? Trudeau was recently at Mar-o-Lago. Israel? There is a war. London, Paris, Dubai? Exactly where Russian liberals have fled. Or Moldova? That will be part of Romania soon. But Romania will be part of Russia.
— Alexander Dugin (@Agdchan) December 2, 2024
În următoarea sa postare, autorul mesajului a continuat amenințările la adresa întregii Europe: „Poate în Australia și Noua Zeelandă. Momentan este un loc mai sigur. Europa poate cădea sau trece în mâinile populiștilor de dreapta. Sau să fie grav afectată de Oreșnik.”
May be Australia and New Zealand. For time being safer place. Europe can fall or pass to the hands of right populists. Or be severely damaged by Oreshnik.
— Alexander Dugin (@Agdchan) December 2, 2024
Ministerul Afacerilor Externe a răspuns amenințărilor spunând că „Rusia va eșua”.
„Atât de previzibil! Având în vedere că ieri românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Națională, ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a scris purtătorul de cuvânt al MAE pe X.
So predictable! Since Romanians proudly celebrated their Union Day yesterday, we are reminded that Russia din not recognise the Union. It only did so begrudgingly under the combined effect of Romanian sovereign will & Western power pressure. The same will make Russia fail again.
— Purtator de cuvant MAE Romania/ MFA spokesperson (@PdCMAERO) December 2, 2024
După publicarea mesajelor, grupul de luptători români "Getica" din Ucraina a publicat, la rândul său, un mesaj în care explică faptul ca acel cont de X a fost devoalat ca aparținându-i unui cetățean brazilian rusofil, pe nume Antonio Andreas da Silva Pires. Mai merită precizat că titularul contului X@Agdchan a postat şi un videoclip cu un discurs de-al câștigătorului primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România, Călin Georgescu. El a elogiat victoria candidatului-surpriză, despre care a spus că este un patriot şi un conservator care ar putea aduce România mai aproape de Rusia.