Ghirkin, una dintre figurile centrale ale conflictului început în 2014 prin invadarea și anexarea Crimeei, susține că nu Vladimir Putin, a fost, de fapt, în vizita recentă în orașul ocupat Mariupol, ci o sosie.
Potrivit fostului lider militar, singurele imagini în care apare adevăratul Putin sunt cele în care președintele rus se află singur sau la mare depărtare de alți oameni.
"Adevăratul Vladimir Vladimirovici era de Crăciun, stând singur în Biserica Kremlinului. Singur! Preoților le era teamă să se apropie de el. Probabil era un lunetist care a avertizat că va trage dacă aceștia se vor apropia mai mult de 20 de metri. Acesta este adevăratul Vladimir Vladimirovici, care, atunci când primește miniștri, stă singur într-o parte a mesei și se uită la ei cu binoclul.
Imaginile cu decorațiile, îmbrățișările sunt, de fapt, cu alții. Iar cel care ține discursuri....când văd un presupus Putin în mulțime, văd imediat o sosie. Și nimeni nu știe ce spune această dublură. Probabil vorbește prostii", susține fostul lider separatist într-o declarație citată de Antena 3 CNN.
Ghirkin, fost colonel în cadrul serviciului de securitate rus, FSB, a fost condamnat, în lipsă, de justiția olandeză la închisoare pe viață pentru rolul său în doborârea zborului MH 17 al companiei Malaysia Airlines deasupra Ucrainei, în iulie 2014.
Alături de Ghirkin au fost condamnați, tot în lipsă, la aceeași pedeapsă, Serghei Dubinsky, fost agent al agenției ruse de informații militare, GRU, și Leonid Harcenko, lider al unei formațiuni de luptă din Donețk.
Aparent căzut în dizgrația Kremlinului în ultima perioadă, fostul lider militar s-a remarcat prin mai multe poziții critice la adresa felului în care este derulată campania militară a Rusiei în Ucraina.
El s-a numărat printre comentatorii ruși care au scris că numărul morților în lovitura efectuată de ucraineni în noaptea de anul nou la Makiivka a fost de "câteva sute" și a acuzat conducerea armatei ruse pentru că a concentrat în același loc muniția și soldații.
De asemenea, Ghirkin a ironizat discursul rostit de Vladimir Putin în februarie, în Parlamentul de la Moscova, într-o postare pe Telegram în care a scris: "Bla, bla, bla. Nu are rost să asculți mai departe".
Foto: fostul lider militar separatist Igor Ghirkin (stânga) și președintele rus Vladimir Putin în timpul vizitei la Mariupol (dreapta)