Antena 3 CNN Externe Putin dă o altă lovitură ”țărilor neprietenoase”. A semnat decretul prin care se impun restricții de viză pentru cetățeni

Putin dă o altă lovitură ”țărilor neprietenoase”. A semnat decretul prin care se impun restricții de viză pentru cetățeni

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 23:58 04 Apr 2022 Modificat la 00:01 05 Apr 2022
vladimir-putin-lovitura-tari-neprietenoase
Putin dă o altă lovitură ”țărilor neprietenoase” Sursa foto: Getty Images

Decretul, care intră în vigoare luni, suspendă regimul simplificat al Rusiei de eliberare a vizelor cu unele țări ale Uniunii Europene, precum și cu Norvegia, Elveția, Danemarca și Islanda, transmite Reuters.

Ministerul rus de Externe și alte organisme au primit ordin să introducă restricții de intrare în țară pentru „cetățenii străini și apatrizii care comit acțiuni neprietenoase împotriva Rusiei, a cetățenilor săi sau a entităților sale juridice”.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a anunțat că țările considerate de Rusia ”neprietenoase” vor fi obligate printr-o nouă lege să plătească gazul rusesc în ruble. În caz contrar, livrarea va fi sistată.

„Astăzi am semnat un decret care stabilește regulile de comercializare a gazelor naturale rusești cu statele neprietenoase. Oferim o schemă clară și transparentă pentru a cumpăra gaz natural rusesc.

Acestea trebuie să deschidă conturi de ruble în băncile rusești, care vor fi folosite pentru a plăti gazul livrat de mâine. În cazul în care astfel de plăți nu sunt efectuate, vom considera aceasta o neîndeplinire a obligațiilor din partea cumpărătorilor cu toate consecințele care decurg.

Nimeni nu ne vinde nimic gratis și nu vom facem acte de caritate. Contractele existente vor fi oprite.”, a transmis Vladimir Putin.

Mai mult, toate aeronavele închiriate de Rusia din Vest care se află încă în țară după rezilierea contractelor de leasing vor rămâne în Rusia, printr-o lege care va permite ca aeronavele să fie înscrise în registrul Rusiei, „pentru a asigura funcționarea neîntreruptă a activităților din domeniul aviației civile”.

Mișcarea a venit după ce Bermude și Irlanda, țări în care sunt înregistrare aproape toate aeronavele închiriate de Rusia, au declarat că suspendă certificatele de navigare pentru acele aeronave.

×
x close