Antena 3 CNN Externe Putin l-a așteptat pe asasinul Vadim Krasikov cu covorul roșu. Imagini cu prizonierii schimbați de Rusia și Occident

Putin l-a așteptat pe asasinul Vadim Krasikov cu covorul roșu. Imagini cu prizonierii schimbați de Rusia și Occident

Roxana Mihăiescu
5 minute de citit Publicat la 00:18 02 Aug 2024 Modificat la 10:17 02 Aug 2024
452471582_1599480467264821_5381420425200174097_n
Imagini cu prizonierii schimbați de Rusia și Occident / sursă foto: Profimedia Images

Cel mai amplu schimb de prizonieri de după Războiul Rece a avut loc, joi seară, între Rusia și SUA.  În total, 26 de persoane încarcerate de Kremlin au fost schimbate cu ruși deținuți în SUA și Europa, inclusiv un criminal condamnat. Președintele rus Vladimir Putin i-a așteptat la scara avionului, cu covorul roșu.

Într-o perioadă de mari tensiuni, Rusia și Occidentul fac schimb de prizonieri, printre care, potrivit serviciului turc de informații MIT, americani, cel puțin un cetățean german, critici proeminenți ai Kremlinului și așa-numitul asasin de la Tiergarten.

Vladimir Putin i-a așteptat pe prizonieri la scara avionului și a dat mâna cu ei

Avionul care transporta cetățenii ruși eliberați joi în cadrul schimbului de prizonieri a sosit la Moscova de la Ankara, potrivit agenției de presă de stat Ria Novosti.

Vladimir Putin i-a așteptat la scara avionului, cu covorul roșu. 

La coborârea din aeronavă, unul dintre cetățenii ruși condamnați în Occident pentru spionaj, acte de terorism și acte de crimă organizată a dat mâna cu președintele rus Vladimir Putin.

Unii dintre acești prizonieri au executat inclusiv asasinate.

De asemenea, președintele Federației Ruse a înmânat două buchete de flori unei familii, apoi a dat noroc cu fiecare membru în parte.

Vizibil emoționați, unii dintre aceștia aveau lacrimi în ochi în momentul în care au strâns mâna cu președintele Putin.

În total, potrivit BBC, care citează un oficial american de rang înalt, schimbul a implicat 24 de prizonieri deţinuţi în Rusia, SUA, Germania şi alte trei ţări occidentale.

Cel puţin opt cetăţeni ruşi se întoarc în Rusia, inclusiv mai mulţi suspectaţi de legături cu serviciile secrete ruse.

Putin îl ia înapoi pe „asasinul de pe bicicletă”

Vadim Krasikov este un călău al FSB, arestat în Germania și condamnat la închisoare pe viață după ce a comis un asasinat în plină zi în Berlin, la comanda Rusiei, relatează BBC.

În vara anului 2013, un proprietar de restaurant din Moscova a fost împușcat mortal în capitala Rusiei. Un atacator cu fața acoperită de o glugă a sărit de pe bicicletă și a tras de două ori în victimă înainte de a fugi de la locul incidentului.

 Șase ani mai târziu, Zelimkhan Khangoșvili, un comandant cecen exilat, a fost ucis în mod similar într-un parc aglomerat din Berlin. Bărbatul a fost împușcat în plină zi cu un pistol Glock-26 cu amortizor de un atacator care mergea pe bicicletă.

Agresorul a fost arestat după ce a aruncat arma și o perucă în râul din apropierea clădirii parlamentului german.

În posesia acestuia a fost găsit un pașaport pe numele „Vadim Sokolov”, însă autoritățile au descoperit rapid că acesta era un nume fals. Asasinul, un bărbat robust și chelios, era de fapt Vadim Krasikov, un cetățean rus cu legături cu FSB, serviciul secret rus, și principalul suspect în cazul crimei din Moscova din 2013.

Vadim Krasikov a făcut parte din unitatea "Vympel" a FSB, o grupare foarte secretă, conform procurorilor din proces.

„Autoritățile de stat din Rusia au cerut acuzatului să lichideze victima”, a concluzionat judecătorul german în timpul procesului, condamnându-l pe Krasikov la închisoare pe viață.

Culisele celui mai mare schimb de prizonieri SUA-Rusia de la Războiul Rece

Matthew Chance, corespondent CNN, a prezentat culisele celui mai mare schimb de prizonieri SUA-Rusia, de la Războiul Rece.

„Aceste negocieri au durat luni de zile, au fost foarte dureroase, foarte delicate.

De fapt, există discuții între Statele Unite și Rusia de mai mulți ani pentru a încerca să găsească modalități prin care persoane care au legături cu Statele Unite sau cu Occidentul ar putea fi transferate în cadrul unui schimb de prizonieri ca acesta. Ideea că Vladimir Putin, și de acest lucru îl acuză criticii săi, adună un fel de monede de schimb, de a aduna oameni precum Evan Gershkovich, care a fost acuzat de spionaj și condamnat pentru spionaj, dar a negat categoric că ar avea vreo legătură cu spionajul. 

De asemenea, Paul Whelan, fostul pușcaș marin care și-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor șase ani după gratii în Rusia, a fost acuzat și el de spionaj.

Și tocmai participa la nunta unui prieten din Moscova când a fost reținut. 

Toți acești oameni, sugerează criticii, au fost adunați de Vladimir Putin pentru a-i putea folosi ca monedă de schimb atunci când se ivește ocazia potrivită. 

Și se pare că asta s-a întâmplat. S-a sugerat că această înțelegere este un indiciu că Vladimir Putin este deschis negocierilor, că este o relaxare a poziției sale, poate.

Ei bine, s-ar putea să fie așa. Să sperăm că așa este. Dar este, de asemenea, cred, un semn că strategia sa de a aduna aceste piese de negociere și de a le folosi pentru a obține compromisuri din partea Statelor Unite, a Occidentului, a avut, de asemenea, succes”, a spus Matthew Chance, corespondent CNN.

×
x close