Siria s-ar putea confrunta cu război civil de durată, dacă preşedintele Bashar Al-Assad va fi destituit în mod neconstituţional, a atras atenţia, luni, Putin.
"Ne temem că, dacă actuala conducere a ţării va fi demisă în mod neconstituţional, opoziţia şi actualul partid de guvernământ pur şi simplu vor schimba rolurile. În acest caz, războiul civil va dura mult timp", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit
AFP.
"Liderii sirieni şi opoziţia trebuie să găsească forţa pentru organizarea unui proces de negocieri şi pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru viitorul ţării", subliniază Putin.
Siria se confruntă, de 16 luni, cu revolte violente şi confruntări armate între forţele proguvernamentale şi cele ale opoziţiei, soldate cu peste 19.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).