Hillary Clinton, care este considerată o pretendentă serioasă la succesiunea lui Barack Obama la Casa Albă, în 2016, declara în martie că Putin caută să "retraseze" frontierele Europei de Est, aşa cum a făcut Adolf Hitler în anii '30.
"E mai bine să nu intri într-o dispută cu femeile. Însă doamna Clinton nu a fost niciodată elegantă în declaraţii. Cu toate acestea, ne-am întâlnit după aceea şi am purtat discuţii cordiale la diferite evenimente internaţionale", a declarat ironic preşedintele rus, care îşi cultivă imaginea de macho şi care s-a făcut remarcat uneori printr-un limbaj înflorit şi formule-şoc.
"Atunci când oamenii depăşesc limitele o fac nu pentru că sunt prea puternici, ci pentru că sunt prea slabi. Dar poate că slăbiciunea nu este cea mai rea dintre caracteristici pentru o femeie", a continuat el zâmbind.