Putin a ajuns duminică seară, cu întârziere de două ore în Germania, din cauza ninsorii de la Moscova. Pe aeroport, preşedintele rus a fost întâmpinat de oficiali germani, gărzi şi forţe de securitate. Liderul de la Kremlin s-a întâlnit cu Angela Merkel, cancelarul german, la un restaurant din sud-vestul ţării. Una dintre poblemele majore aflate pe agenda discuţiilor bilaterale de astăzi este necesitatea sancţionării Iranului cu privire la programul său nuclear. O înţelegere în acest sens este însă greu de obţinut. Anterior, Putin declarase că nu există dovezi clare că Teheranul ar dori crearea unor arme nucleare.
O altă problemă spinoasă de pe agendă este statutul provinciei Kosovo. În timp de Germania pledează, ca şi alte mari puteri pentru independenţa provinciei, Rusia încă se opune acestui lucru. Moscova este un aliat de nădejde al puterii de la Belgrad şi a îngreunat adesea negocierile internaţionale în privinţa Kosovo.
Angela Merkel şi Vladimir Putin s-au întâlnit şi la începutul acestui an, în cadrul unui summit între Rusia şi Uniunea Europeană. Cancelarul german a criticat atunci Moscova pentru încălcarea drepturilor omului.
Antena 3