Antena 3 CNN Externe Putin cu rachetele aţintite asupra Europei

Putin cu rachetele aţintite asupra Europei

Putin cu rachetele aţintite asupra Europei
04 Iun 2007   •   08:14

Rusia ameninţă să-şi îndrepte din nou rachetele spre Europa. Preşedintele Vladimir Putin reafirmă că ţara sa nu va lăsa fără ripostă instalarea scutului american anti-rachetă în Europa de Est. Putin a făcut aceste declaraţii dure cu câteva zile înaintea summitului G8 din Germania, unde se va întâlni cu preşedintele George Bush şi cu alţi lideri occidentali.

Într-un interviu acordat câtorva mari publicaţii occidentale, Putin respinge din nou explicaţiile Statelor Unite potrivit cărora scutul anti-rachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva unor state necontrolabile cum este Iranul. Versiunea interviului publicată de ziarul italian Corriere della Sera este şi mai precisă: ?Dacă potenţialul nuclear american se va extinde pe teritoriul european, va trebui să ne găsim noi ţinte în Europa?, afirmă Putin.

El subliniază că americanii vor purta răspunderea pentru declanşarea unei noi curse a înarmărilor, dacă vor instala scutul anti-rachetă. În acelaşi interviu, Putin califică drept o ?stupiditate? cererea Marii Britanii de a-l extrăda pe principalul suspect în cazul asasinării fostului agent KGB Alexandr Litvinenko. Liderul de la Kremlin precizează că, potrivit Constituţiei, cetăţenii ruşi nu pot fi extrădaţi.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close