Antena 3 CNN Externe Putin, cu o vânătaie uriaşă sub ochi în timpul vizitei din Ucraina

Putin, cu o vânătaie uriaşă sub ochi în timpul vizitei din Ucraina

1 minut de citit Publicat la 11:33 28 Oct 2010 Modificat la 11:33 28 Oct 2010
Putin, cu o vânătaie uriaşă sub ochi în timpul vizitei din Ucraina
Sursa foto: AFP / Mediafax Foto
Vizita premierului rus Vladimir Putin nu a trecut neobservată miercuri, însă motivele pentru care a intrat în atenţia presei sunt cu totul altele decât tratatele privind industria aviaţiei sau preţul gazului.

În timpul întâlnirii cu omologul său ucrainian, Mykola Azarov, jurnaliştii ucainieni au observat o vânătaie uriaşă pe obrazul stâng al premierului rus. În plus, reporterii au remarcat că vânătaia era prost ascunsă de machiaj şi că Putin era într-o dispoziţie foarte proastă.

Vladimir Putin, care este întotdeauna sociabil, era acum trist şi tăcut, scrie News.am. A refuzat să comenteze problema spinoasă a gazului,  a anulat dineul organizat în cinstea sa şi a premierului ucrainian şi s-a îndreptat spre aeroport.

Jurnaliştii ucrainienni i-au întrebat pe colegii ruşi despre starea de sănătate a lui Putin, iar aceştia i-au asigurat că nu e nimic în neregulă cu premierul rus, iar vânătaia nu există.

Vizita lui Putin în Ucraina a fost marcată şi de alte întâmplări. Un protest inedit a avut loc miercuri la Kiev. Mai multe femei atrăgătoare, activiste ale organizaţiei FEMEN, au demonstrat topless la Kiev. Femeile, goale de la brâu în sus şi cu coroniţe din flori pe cap, s-au aşezat în faţa unei statui a lui Lenin şi au afişat pancarte prin care protestau faţă de vizita premierului Vladimir Putin în Ucraina.


×
x close