Cartea acesteia, "I'll Take Your Questions Now,"(n.r. Acum vă răspund la întrebări), va fi publicată în următoarele săptămâni, și vorbește, printre altele de întâlnirea celor doi lideri la summitul din Osaka, Japonia.
Grisham a spus că în timpul acelei întâlniri, Fiona Hill, expertul de la Casa Albă în relația cu Rusia, care a fost ulterior martor în procesul lui Trump, s-a întors căre ea, și i-a arătat cum încerca Putin să-i distragă atenția lui Trump.
”Când a început întâlnirea, Fiona Hill s-a aplecat către mine, și m-a întrebat dacă am observat-o pe traducătoarea lui Putin, care era o femeie foarte atrăgătoare, o brunetă cu părul lung, o față drăguță, și un corp minunat”, a scris Grisham, potrivit New York Times.
”Mi-a mai spus că ea suspectează că femeia a fost aleasă special de Putin ca să îl distragă pe președintele nostru”.
În imaginile de la acele discuții, apare o femeie cu părul închis la culoare, care traduce în engleză declarațiile lui Putin, în timp ce Trump privește.
Femeia este Daria Boyarskaya, o tânără de 36 de ani, care a fost traducător pentru Vladimir Putin și la alte întâlniri oficiale la care el a participat.
Kremlinul a negat că președintele rus a avut vreun rol în alegerea deliberată a traducătoarei.
Relația lui Trump cu Putin a fost un subiect discutat în timpul mandatului fostului președinte, iar serviciile de informații SUA au concluzionat că Rusia a coordonat un efort de manipulare a campaniei prezidenţiale americane din 2020, în favoarea fostului preşedinte Donald Trump, cu acuzaţii ”înşelătoare sau lipsite de fundament” împotriva contracandidatului acestuia, Joe Biden.
În cartea apărută în 2018, scrisă de Greg Miller, ”The apprentice” ( n.r Ucenicul), Putin ar fi încercat să exploateze slăbiciunile lui Trump, și a alimentat suspiciunile lui Trump cu privire la un „stat profund” format din oficiali americani care lucrează împotriva lui.
Grisham a scris în repetate rânduri despre întâlnirile Putin-Trump, în care cei doi adoptau un ton agresiv doar în fața camerelor.
„OK, voi părea un pic mai dur faţă de tine preţ de câteva minute. E doar pentru camere,după ce pleacă, vom discuta. Mă înţelegi”, a dezvăluit Stephanie Grisham.
Într-o declaraţie trimisă Washington Post, purtătorul de cuvânt al lui Trump, Liz Harrington a spus că volumul este „o altă încercare jalnică de a profita de puterea preşedintelui şi de a vinde minciuni despre familia Trump”.
Harrington a descris-o pe Grisham drept „un fost angajat nemulţumit” şi a spus că editorii „ar trebui să fie ruşinaţi de ei înşişi pentru că exploatează oameni disperaţi care văd câştigul pe termen scurt în scrierea unei cărţi pline de minciuni”.