Preşedintele Traian Băsescu va participa luni ca invitat al omologului turc, la lucrările summitului Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), care se desfăşoară la Istanbul. Printre liderii care se vor prezenta la acest summit se numără preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, preşedintele Ucrainei, Victor Yuschenko, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, primul-ministru al Greciei, Kostas Karamanlis, alături de preşedintele ţării gazdă (Turcia), Ahmet Necdet Sezer. Aşadar Băsescu se va întâlni, pentru a doua oară în mai puţin de 2 zile, cu liderul de la Kremlin.
Asta după ce Summitul Energetic al ţărilor Europei
de Sud-Est a adus României o veste nu prea bună. Rusia scoate
ţara noastră în afara hărţii energetice europene. Preşedintele Traian Băsescu a participat la summit-ul de la Zagreb, unde s-a confruntat cu poziţia extrem de dură a Rusiei faţă de
ţara noastră.
Mai exact, Vladimir Putin s-a declarat deschis să
colaboreze cu Uniunea Europeană în plan energetic, însă
a omis pe tot parcursul discursului său România. Mai mult,
liderul de la Kremlin a subliniat relaţiile pe care le-a dezvoltat
cu Bulgaria, a amintit acordurile cu Sofia pentru transportul de
petrol şi gaze ruseşti spre Vest şi i-a anunţat pe bulgari ca
parteneri ai săi în proiectele de energie atomică. Niciun
cuvânt despre România.
Aşadar, ţara care va face legătura
între Rusia şi Uniunea Europeană va fi Bulgaria şi nu
România. Răceala din discursul lui Vladimir Putin s-a
reflectat şi în discuţiile cu Traian Băsescu. Cei doi şefi
de stat s-au tratat cu răceală pe toată durata summitului, scrie
?Evenimentul Zilei?. Băsescu a susţinut în discursul
său libera concurenţă, transparenţa şi nediscriminarea pe piaţa
energetică, care ?trebuie să se regasească şi în
abordarea pe care o avem în relaţia cu Rusia?.
Antena3.ro