Antena 3 CNN Externe Puterea preşedintelui francez, fără echivalent

Puterea preşedintelui francez, fără echivalent

1 minut de citit Publicat la 11:11 07 Mai 2007 Modificat la 11:11 07 Mai 2007
Puterea preşedintelui francez, fără echivalent
În Franţa, preşedintele reprezintă cu adevărat puterea. Francezii sunt singurii din Uniunea Europeană care acceptă concentrarea absolută a puterii de stat în mâinile unui singur om, preşedintele republicii. În Franţa - republică semiprezidenţială - preşedintele deţine puteri fără echivalent în marile democraţii occidentale. În Germania, Marea Britanie, Spania şi Italia - rămase fidele uzanţelor democraţiilor parlamentare - guvernul deţine puterea executivă, sub controlul puterii legislative. Însă preşedintele Franţei dispune de atribuţii extinse.

Potrivit Constituţiei adoptată pe 4 octombrie 1958, în Franţa, puterea executivului se împarte între preşedinte şi guvern. Şeful statului numeşte membrii guvernului, poate dizolva Adunarea Naţională, poate activa "butonul nuclear" şi dispune de un "domeniu rezervat". După 1959, în legea fundamentală a fost introdusă noţiunea de "domeniu rezervat" preşedintelui. Este vorba despre diplomaţie şi apărare - domenii care revin exclusiv preşedintelui. Potrivit Constituţiei, şeful statului veghează la funcţionarea puterilor publice, este garantul independenţei naţionale şi a integrităţii teritoriale. Şi doar în acest caz poate acţiona "butonul nuclear".

Preşedintele Franţei i-a măsuri corespunzătoare în cazul ameninţărilor grave şi imediate, numeşte şi poate demite prim-ministrul, prezidează Consiliul de Miniştri, semnează ordonanţe şi decrete, acreditează ambasadori, negociează şi ratifică tratate, este şeful armatei, poate solicita organizarea unui referendum, poate să dizolve Adunarea Naţională şi să convoace o sesiune extraordinară a Parlamentului. De asemenea, el este garantul independenţei şi autorităţii juridice şi prezidează Consiliul Superior al Magistraturii. Preşedintele are drept de iniţiativă privind revizuirea Constituţiei.

Antena 3

×
x close