O pumă, de 30 de kilograme, l-a prins pe băiatul de 5 ani care se juca pe lângă casă, în localitatea Calabasas, din sudul Californiei, şi l-a târât circa 40 de metri, a spus Patrick Foy, purtător de cuvânt al Departamentului petru animale sălbatice şi peşti din California.
Femeia era în casă când a auzit niște zgomote ciudate. A ieșit, și fără să stea pe gânduri a sărit la pumă pe care a început să o lovească cu mâinile și picioarele până când aceasta a lăsat copilul și s-a retras într-un tufiș.
Părinții au dus imediat băiețelul la spital, unde este încă internat.
Acesta a suferit răni la nivelul capului, și al torsului, dar acum este stabil.
”Adevăratul erou al acestei povești este mama, i-a salvat viața fiului ei”.
Animalul a fost împușcat.
Analizele AND ulterioare au arătat că puma era cea responsabilă de atacarea copilului, potrivit The Guardian.
Un alt leu de munte observat în zonă a fost tranchilizat și eliberat în sălbăticie după ce a fost testat pentru a confirma că nu a fost implicat în atac.
Puma sau leul de munte, cum i se mai spune, este un mamifer care face parte din familia felinelor, fiind a patra felina ca greutate din lume.
Aceasta s-a raspandit in foarte multe zone din lume, astfel incat este cunoscuta dupa numeroase alte nume, in functie de zona in care traieste, cum ar fi: leul de munte, diavolul de munte, tigrul rosu, pisica rege, leul mexican, pantera, leul argintiu etc.