Soţii McCann au criticat de mai multe ori poliţia portugheză cu privire la modul în care au tratat acest caz, iar acum, un expert în drepturile şi protecţia copiilor aduce grave acuze poliţiştilor. Expertul a precizat că este vorba de greşeli citice de care poliţia portugheză s-a făcut vinovată încă de la început.
Una dintre greşeli ar fi că aşa-zisul loc al faptei, apartamentul de vacanţă de unde Maddie a fost răpită, nu a fost izolat imediat după anunţarea dispariţiei, lăsând anumite probe să se deterioreze.În acelaşi timp, poliţia portugheză atacă din nou familia McCann.
Carlos Anjos, preşedinte al Secţiei de Detectivi din cadrul poliţiei portugheze, spune că părinţii poartă o parte din vina declanşării scandalului mediatic şi a creării a tot felul de poveşti în jurul acestui caz. Soţii McCann au fost primii care au dezvăluit informaţii despre caz presei portugheze şi britanice.
Anjos a precizat că ?muntele de informaţii? pe care le-au divulgat presei Kate şi Gerry şi purtătorul lor de cuvânt are ca efect o ?furtună mediatică? care nu mai poate fi controlată.
Antena3.ro