Cel puţin 50 de poliţişti şi 40 de protestatari au fost răniţi în urma confruntărilor violente, relatează BBC în ediţia online. Demonstranţii au incendiat maşini, au aruncat cu pietre şi au răsturnat pubele cu gunoi în unul dintre cele mai violente proteste care au avut loc în ultimii ani în Italia.
Criticii lui Berlusconi susţin că este prea adânc scufundat în acest scandal iar acuzaţiile de corpuţie planează în continuare asupra cabinetului său.
Prim ministrul italian, în vârstă de 74 de ani, se află la jumătatea mandatului de cinci ani, însă poziţia sa se cutremură serios după o serie de scandaluri, în special legate de relaţiile sale cu femeile.
El a pierdut de asemenea şi sprijinul celui mai aporpiat aliat politic al său, Gianfranco Fini, alături de alţi zeci de politicieni, care i-au zdruncinat majoritatea parlamentară.
Violenţe la Roma împotriva lui Berlusconi
Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Berlusconi, respinsă
Moţiunea de cenzură depusă în Camera Deputaţilor împotriva Guvernului italian condus de Silvio Berlusconi a fost respinsă, marţi. Votul a fost însă unul extrem de strâns, moţiunea fiind respinsă cu 314 voturi la 311 şi două abţineri.
"Din fericire, Berlusconi există. Dacă nu ar fi existat, el ar fi trebuit să fie inventat. Ceea ce vreau să spun este că vremea lui Berlusconi nu s-a încheiat", a declarat, pe un ton liric, Fabrizio Cicchitto, liderul deputaţilor din cadrul Poporului Libertăţii (PDL), partidul lui Silvio Berlusconi, în cadrul dezbaterii, în Camera inferioară.
În ultimele zile, şeful Guvernului de la Roma a lansat mesaje împăciuitoare spre parlamentari, în încercarea de a le câştiga sprijinul. Berlusconi a promis să îi primescă înapoi în partid, pe politicienii care au părăsit formaţiunea în luna iulie, odată cu fostul aliat al premierului, Gianfranco Finni. De asemena el s-a arătat dispus să se alieze cu partidele mai mici de centru.
Moţiunea de neîncredere ţine de câteva zile prima pagină a ziarelor din Italia. Jurnaliştii au numit data la care se desfăşoară votu - ziua B - de la Berlusconi.