Peste 100.000 de oameni oameni au mărşăluit sâmbătă pe străzile din Valencia pentru a denunţa gestionarea haotică de către clasa politică a inundaţiilor care au făcut cel puţin 220 de morţi în sud-estul Spaniei săptămâna trecută, relatează AFP, citat de Agerpres.
Demonstranţii s-au adunat la sfârşitul după-amiezii în faţa primăriei din Valencia, după care au ajuns la sediul administraţiei regiunii. O mare parte din furie este concentrată asupra preşedintelui regiunii Valencia, Carlos Mazon (Partidul Popular, dreapta), dar nici premierul socialist Pedro Sanchez nu a fost scutit de critici în rândul demonstranţilor.
Cei doi lideri sunt acuzaţi că au subestimat riscurile şi au coordonat slab eforturile de salvare după inundaţiile din 29 octombrie.
Ana de la Rosa, în vârstă de 30 de ani, regretă „războaiele politice când nu era momentul, pentru că cetăţenii aveau nevoie de ajutor şi nu îl aveau". Tânăra arhivistă cere "dreptate" pentru ceea ce ea descrie drept „omor din culpă".
Pentru Julian Garcia, 73 de ani, „gestionarea (inundaţiilor de către) Mazon a fost indecentă, iar el ar trebui să demisioneze". "Guvernul valencian este responsabil şi nu a vrut să ceară ceea ce ar fi putut cere de la guvernul central, care este, de asemenea, puţin responsabil", spune pensionarul.
Citeşte şi: Încă trei români au murit în inundațiile din Spania. Bilanţul a ajuns la 7 decese
Originară din Valencia, Trini Orduna a demonstrat împotriva „clasei politice ruşinoase". "Suntem de râsul întregii lumi", spune ea.
Protestarii din fruntea demonstraţiei au purtat un banner pe care era scris „Mazon, demisia", care prezenta portretul cu susul în jos al preşedintelui regiunii Valencia.
La Madrid, sute de oameni s-au adunat, scandând „Mazon, demisia" sau „poporul unit nu va fi niciodată învins", a notat un jurnalist al AFP.