Antena 3 CNN Externe Proteste masive în Franța, de 1 Mai! Un polițist a fost grav rănit, după ce echipamentul său a luat foc

Proteste masive în Franța, de 1 Mai! Un polițist a fost grav rănit, după ce echipamentul său a luat foc

Protestele și violențele din stradă continuă să se deruleze în Franța, acolo unde un polițist a fost grav rănit, după ce echipamentul său a luat foc.

de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Mai 2023   •   20:37

Update 22:00: 300 de persoane au fost arestate în urma violențelor din Paris, iar 108 polițiști și jandarmi au fost răniți, potrivit Le Parisien.

Pe 1 mai, străzile din Paris, dar și din alte orașe ale Franței, au fost invadate de protestatari, fiind vorba despre 2,3 milioane de persoane care au ieșit să-și exprime nemulțumirea față de reforma pensiilor, dar și față de guvernarea președintelui Emmanuel Macron.

Din păcate, printre protestatarii pașnici, se află și anumite grupări care folosesc tactica ”black bloc”, stârnind acțiuni violente.

Cel puţin 180 de arestări au avut loc în întreaga ţară, până la ora locală 17:00, a anunţat Ministerul francez de Interne.

De asemenea, traficul feroviar și aerian sunt complet paralizate din cauza grevei.

Citește și: Oameni furioși au incendiat moblilier stradal și un bancomat, la protestul masiv convocat în Franța, de Ziua Internațională a Muncii

La Paris, protestatarii au îmbrăcat statuia din Place de la République cu o vestă pe care au scris: ”Macron, demisia”.

Tot la Paris, protestatarii au incendiat coșurile de gunoi, iar mai mulți polițiști au fost răniți în timpul confruntărilor.

Mai mult, un poliţist a fost rănit după ce s-a aruncat în el cu un cocktail Molotov, echipamentul acestuia fiind cuprins de flăcări.

El a fost transportat de urgență la spital, suferind arsuri grave.

Manifestări violente s-au desfășurat și la Lyon, unde au avut loc ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine.

Mai multe mașini au fost atacate şi avariate, iar două magazine au fost jefuite, potrivit CGT, citat de News.ro.

×
Subiecte în articol: proteste Franta
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close