Antena 3 CNN Externe Proteste la televiziunea publică din Ungaria

Proteste la televiziunea publică din Ungaria

<1 minut de citit Publicat la 10:19 18 Dec 2018 Modificat la 10:19 18 Dec 2018
Proteste la televiziunea publică din Ungaria
Foto: Captură Antena 3

Protestele faţă de politicile Guvernului Viktor Orban continuă la Budapesta. Peste 2000 de manifestanţi s-au adunat în faţa televiziunii de stat după ce 12 deputaţi de opoziţie au fost blocaţi să difuzeze un text cu revendicări.

Mai mult, doi dintre ei au fost târâţi cu forţa din sediul televiziunii publice. Oamenii au scandat sloganuri împotriva partidului de guvernământ şi a Televiziunii publice, acuzată că susţine interesele Guvernului. Sute de agenţi ai forţelor de ordine din Budapesta au fost mobilizaţi, după ce protestatarii au forţat uşile sediului televiziunii publice MTVA. Demonstranţii au fost dispersaţi după folosirea spray-urilor cu piper.

În revendicarea în cinci puncte a parlamentarilor opoziţiei se cere în special abrogarea unei noi legi controversate a muncii, care le permite angajatorilor să solicite până la 400 de ore suplimentare de muncă pe an.

Protestatarii cer de asemenea o mai mare independenţă a mass-mediei publice, precum şi aderarea Ungariei la Parchetul European, refuzată de Budapesta.

×
x close