Revolta din Egipt s-a extins si în alte ţări arabe. La doar o zi după ce Hosni Mubarak a fost înlăturat de la putere, au ieşit în stradă mii de oameni în Algeria şi Yemen.
Algerienii şi-au început manifestaţiile sâmbătă, însă au fost atacaţi de susţinătorii guvernului şi totul s-a tranformat într-o confruntare brutală.
Poliţia a dispersat pe toată lumea după câteva ore. În plus, autorităţile au tăiat Internetul în toată ţara, pentru a evita extinderea revoluţiei pe internet, aşa cum s-a întâmplat în Egipt.
Incidente similare au avut loc şi în Yemen. Protestatarii care cereau demisia preşedintelui Ali Abdullah Saleh au fost implicaţi în confruntări violenţe cu susţinătorii înarmaţi.