Mai multe mii de protestatari, membri ai opoziţiei şi ai unor grupuri civile, au manifestat vineri la Budapesta în faţa palatului prezidenţial, la o zi de la promulgarea legii privind modificarea timpului de lucru suplimentar, o reformă foarte controversată care a declanşat un val de proteste de la votarea sa în parlament, relatează AFP.
Protestul de vineri ar urma să fie ultimul înainte de serbările de sfârşit de an, dar opoziţia speră să continue mobilizarea şi după 1 ianuarie 2019.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a apărat vineri, într-un interviu, reforma controversată a timpului de muncă suplimentar, numind-o 'o lege bună' pentru 'cei care vor să câştige în plus', şi i-a acuzat pe contestatari de 'isterie'.
Orban a explicat că scopul reformei este 'pur şi simplu să elimine reglementările inutile, pentru ca aceia care vor să câştige mai mult să poată munci mai mult'.
Votată de parlament la 12 decembrie, aşa-numita 'lege a sclaviei', care majorează la 400 de ore timpul de lucru anual suplimentar, a declanşat un val de proteste, în primul rând la Budapesta, dar şi în alte oraşe din ţară.
Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a promulgat joi controversatul amendament la legea muncii care modifică regimul orelor suplimentare şi care a declanşat ample manifestaţii împotriva guvernului condus de Viktor Orban, notează AFP şi MTI.
Citește și: Proteste la televiziunea publică din Ungaria
Citește și: Oamenii din Budapesta anunţă noi proteste: ''Ajunge cu minciunile, ajunge cu Orban şi cu această mizerie!''
"The TV is lying"#Budapest #Hungary pic.twitter.com/24bC6ouUTX
— Balazs Csekö (@balazscseko) December 16, 2018