Poliţia rusă a arestat peste 100 de persoane în mai multe oraşe, în urma unor proteste prin care opoziţia a marcat ziua de naştere a preşedintelui Vladimir Putin, informează Reuters.
La Moscova, în Piaţa Roşie, poliţiştii au reţinut pentru scurt timp câteva persoane, dar nu au constatat încălcări ale legii. În alte 25 de localităţi, potrivit organizaţiei neguvernamentale non-profit OVD-Info, au fost arestate 139 de persoane. Un martor a declarat agenţiei Reuters că forţele de ordine au arestat cel puţin 10 protestatari.
Manifestanţii şi-au exprimat sprijinul pentru Alexei Navalnâi, care execută o pedeapsă de 20 de zile de închisoare pentru încălcarea reglementărilor privind întrunirile publice.
Navalnâi intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din Rusia, în martie anul viitor, deşi comisia electorală centrală a declarat că nu are acest drept, din cauza unei condamnări anterioare la închisoare, cu suspendare.
Vladimir Putin - acum în vârstă de 65 de ani, din care în ultimii 18 a dominat scena politică din Rusia - nu şi-a anunţat încă oficial candidatura pentru al patrulea mandat de preşedinte.