Antena 3 CNN Externe Protest la Calais împotriva imigranților

Protest la Calais împotriva imigranților

<1 minut de citit Publicat la 23:31 05 Sep 2016 Modificat la 23:31 05 Sep 2016
imigranti.jpg

Şoferii de camion şi agricultorii din Franţa au blocat luni autostrada spre Calais, cerând închiderea taberei de imigranţi din apropierea oraşului, informează Reuters. Protestatarii consideră tabăra o cauză a insecurităţii crescute şi a declinului economiei locale. 

Iniţial, se aştepta ca protestul să continue şi marţi, dar un lider sindical a făcut apel la încetarea treptată. Federaţia sindicală naţională a şoferilor de camion, care a condus mişcarea, declarase că aceasta ar trebui continuată până când guvernul francez anunţă o dată limită pentru închiderea taberei. 

Lângă Calais, în nordul Franţei, în bidonvilul cunoscut sub numele de Jungla se adăpostesc acum între 7000 şi 9000 de imigranţi care speră să ajungă în Marea Britanie. Mulţi încearcă să se strecoare în camioanele care trec prin Eurotunel, pe sub Canalul Mânecii. Comercianţii locali se plâng că nimeni nu mai vine la Calais, din cauza imigranţilor.

×
x close