Antena 3 CNN Externe Protest la Bruxelles, pentru independența Cataloniei: ”UE să apere democrația în Spania”

Protest la Bruxelles, pentru independența Cataloniei: ”UE să apere democrația în Spania”

<1 minut de citit Publicat la 09:21 13 Noi 2017 Modificat la 09:21 13 Noi 2017
o_1buq3ucd813a218nj108a1a359ft8.jpg

Sute de manifestanţi, susţinători ai independenţei Cataloniei, au protestat duminică la Bruxelles faţă de modul în care a reacţionat Uniunea Europeană în criza catalană şi au cerut blocului comunitar să ”apere democraţia” în Spania în numele ”valorilor care stau la baza Europei”.

”Europa, să-ţi fie ruşine !”, se putea citi pe unele dintre pancartele protestatarilor reuniţi într-un parc din apropierea sediilor principale ale instituţiilor europene, în timp ce pe alte pancarte se cerea eliberarea 'deţinuţilor politici' din Spania, adică membrii guvernului catalan demis de Madrid şi aflaţi în prezent în arest.

Liderul fostului executiv regional catalan, Carles Puigdemont, venit în Belgia împreună cu patru dintre miniştrii săi pentru a nu ajunge pe mâna justiţiei spaniole, nu a participat la protestul organizat la Bruxelles. Dar a fost prezent unul dintre cei patru miniştri, Antoni Comin, care s-a adresat protestatarilor.

'Uniunea Europeană a fost construită pentru ca fascismul şi totalitarismul să nu se mai întoarcă niciodată (...). Europa, viitorul tău depinde de ceea ce vei face cu Catalonia !', a spus el în aplauzele manifestanţilor. 

×
x close