Antena 3 CNN Externe Protest la Varșovia, pentru apărarea independenței justiției

Protest la Varșovia, pentru apărarea independenței justiției

1 minut de citit Publicat la 15:48 12 Dec 2015 Modificat la 15:48 12 Dec 2015
protest varsovia.jpg
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Varșovia pentru a denunța "destructurarea democrației" în Polonia de către conservatorii lui Jaroslaw Kaczynski aflați la putere de o lună, informează Agerpres.

Răspunzând apelului Comitetului de apărare a democrației (KOD), o mișcare civică spontană, și susținut de majoritatea partidelor de opoziție, manifestanții și-au dat întâlnire în fața sediului Tribunalului constituțional.

Tribunalul face obiectul unei serii de demersuri legislative ale Partidului lege și justiție (PiS) și ale președintelui Andrzej Duda, denunțate ca "antidemocratice".

Cu pancarte cu mesajul "Libertate, egalitate, democrație" și cu drapele poloneze și ale Uniunii Europene, protestatarii și-au clamat atașamentul pentru constituție și independența Tribunalului constituțional.

"Majoritate nu înseamnă dictatură", a declarat Mateusz Kijowski, inițiator al KOD, în fața manifestanților care urmează se se deplaseze la parlament și palatul prezidențial.

PiS și șeful statului încearcă să introducă în Tribunalul constituțional judecători favorabili politicii lor și ignoră decizii ale acestei instanțe legale supreme, notează AFP.

Tribunalul constituțional a respins mai multe prevederi ale unei legi votate de Parlament, în care PiS deține majoritatea absolută.

Această lege vizează invalidarea alegerii a cinci judecători aleși de parlamentul precedent, deci probabil favorabili liberalilor de la Platforma civică, apreciază France Presse. În locul lor au fost aleși alți cinci, parlamentari sau apropiați ai formațiunii lui Jaroslaw Kaczynski, care au depus imediat jurământul în fața președintelui Duda.

Aceste acțiuni au provocat o criză constituțională care cel mai probabil se va agrava și nu se întrevede nicio soluție pe termen scurt.

Săptămâna trecută, șeful statului a anunțat crearea unui grup de lucru pentru reformarea tribunalului și în special a modului de alegere a judecătorilor.

Manifestații de mai mică amploare care denunță demersurile antidemocratice ale PiS au fost organizate sâmbătă în mai multe orașe din Polonia.

×
x close