Câteva mii de persoane au manifestat duminică, pe ploaie, la Paris, răspunzând apelului unui grup numit "Ziua furiei", strigând "Hollande, demisia!", a constat un jurnalist AFP.
Grupul, din care fac parte mici grupuri de dreapta şi de extremă-dreapta, dar şi catolici conservatori ostili căsătoriei între persoane de acelaşi sex, denunţă "acţiunea guvernamentală dăunătoare care ne conduce direct spre prăpastie".
El l-a îndemnat pe preşedintele socialist să se retragă "de îndată", altfel "Ziua furiei " îl va viza în stradă, după care îl va goni la urne".
Defilarea, care a început din Piaţa Bastilia, la ora locală 14.00 (15.00, ora României), urma să traverseze centrul Parisului, până la Esplanada Invalizilor.
"Voi sunteţi aici pentru a vă exprima nemulţumirea, iar ei sunt mai preocupaţi de aventurile lor (...) decât de şomaj şi libertatea poporului Franţei", a spus la microfon, un organizator, care a solicitat protecţia anonimatului, referindu-se la dezvăluirea relaţiei lui François Hollande cu o actriţă.
O serie de organizaţii care şi-au manifestat iniţial interesul faţă de o această "Zi a furiei", al cărei obiectiv era să regrupeze toate nemulţumirile de la nivelul ţării, şi-au pierdut acest interes.
Astfel, "Manif pour Tous", vârful de lance al opoziţiei faţă de căsătoria între persoane de acelaşi sex, nu a participat.
Grupul "Bonetelor roşii", care a animat în toamnă manifestaţii de amploare în Bretagne (vest) împotriva introducerii unei noi taxe, s-a abţinut.
Frontul Naţional (FN), partidul de dreapta al lui Marine Le Pen, a anunţat, la rândul său, că nu ia parte la manifestaţie.
În cadrul mitingului, aproximativ zece activiste feministe din cadrul grupului Femen au scandat "face-ţi-o în altă parte", după care au fost arestate de către forţele de ordine.