Turcia intenţionează să înceapă construcţia unui nou canal de transport maritim cu o lungime de 45 de kilometri, care va lega Marea Neagră şi Marea Marmara, în scopul de a decongestiona traficul în strâmtoarea Bosfor, informează BBC, citat de Agerpres.
Canalul "Istanbul", care a fost proiectat personal de prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan, va fi construit la nord-vest de Bosfor şi va trece paralel cu acesta, după cum a relatat Reuters, citând o sursă din cadrul executivului de la Ankara.
Proiectul, anunţat de premierul Erdogan în ajunul alegerilor din 2011, a fost văzut de mulţi turci drept o promisiune electorală. Vineri însă Consiliul central de planificare de pe lângă guvernul turc a aprobat alocarea fondurilor pentru începerea lucrărilor.
Potrivit lui Erdogan, proiectul de construcţie a canalului 'Istanbul' urmăreşte obiective multiple.
"Acesta este deopotrivă un proiect energetic, de transport, de dezvoltare urbană, cercetare, proiectare, precum şi de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie a mediului. El va permite protejarea mediului în zona Istanbulului, a resurselor de apă, florei şi faunei" din regiune, a subliniat premierul.
Strâmtoarea Bosfor se întinde pe o lungime de 30 km în Turcia, conectând Marea Neagră de Marea Marmara şi separând partea asiatică a Turciei de partea sa europeană. Coasta strâmtorii este foarte dens populată, pe ţărmul său fiind situat oraşul Istanbul, cu o populaţie de peste 11 de milioane de oameni.
Împreună cu strâmtoarea Dardanele, Bosfor formează una dintre cele mai importante rute de transport maritim, legând Marea Neagră de Marea Mediterană.