Acesta expiră la finele acestui an, a explicat Christopher Wray, directorul FBI.
În luna iulie a acestui an, un grup de experți independenți numit de Casa Albă, a ajuns la concluzia că este nevoie ca secțiunea 702 din Legea privind supravegherea activităților serviciilor de informații în străinătate – cea care autorizează astfel de programe de monitorizare – să fie reformată.
"Privarea FBI de competenţele din secţiunea 702 ar fi o formă de dezarmare unilaterală", a declarat directorul FBI în comisia juridică din Senatul SUA.
Wary cataloghează acest program drept "indispensabil pentru eforturile noastre de a combate ameninţările reprezentate de adversarii străini” și "un element cheie al capacităţii de a detecta o organizaţie teroristă în străinătate care ordonă unui agent de aici să comită un atac" pe teritoriul Statelor Unite.
Secțiunea 702 le permite serviicilor de securitate să-i supravegheze electronic (inclusiv prin consultarea emailurilor) pe cetățenii non-americani aflați în străinătate, fără a fi nevoie de mandat pentru asta.
FBI susţine că acesta i-a permis să dejoace planuri de răpire sau de asasinare din partea unor guverne străine, precum şi atacuri cibernetice lansate de China împotriva unei reţele de transport din Statele Unite sau de hackeri iranieni împotriva unui fost şef al agenţiei federale americane, precizează Agerpres.