"Dacă ne aducem aminte, cu doi ani în urmă (la începutul invaziei în Ucraina), am văzut o hartă cu săgeți îndreptate inclusiv către Republica Moldova. Este clar că e o țintă, e un obiectiv.
Transnistria este un obiectiv.
Însă ceea ce vedem acum - anunțurile care se fac, declarațiile politice - este parte din strategia războiului hibrid înainte de perioada electorală extrem de importantă din Europa, prin care Putin își flexează mușchii și arată Europei că are un rol important de jucat.
Este clar că deputatul acesta transnistrean a primit mutarea în plic de la Moscova. I s-a spus clar ce să spună, cum să spună.
Generalul (r) Marius Crăciun: Dacă e o problemă pentru Republica Moldova, e o problemă și pentru România
Și, din păcate, trebuie să luăm în considerare, la modul foarte serios, aceste amenințări.
Pentru Republica Moldova este o mare problemă și, dacă este o problemă pentru Republica Moldova, este o problemă mare și pentru România.
Sper ca reprezentanții clasei politice de la noi ia în considerare foarte serios toate aceste amenințări din punct de vedere militar.
Generalul (r) Marius Crăciun: Deocamdată, Transnistria e în afara razei de acțiune a Rusiei
La ora actuală însă, Transnistria este în afara razei de acțiune posibile a rușilor.
Există o porțiune importantă pe teritoriul Ucrainei (în zona sudică, n.r.) pe care rușii trebuie mai întâi să o cucerească pentru a ajunge în Transnistria.
Deci, deocamdată sunt doar declarații politice. Însă pentru a evalua precis toate pericolele, este important ca noi, românii, să înțelegem că avem un agresor la graniță și trebuie să ne luăm toate măsurile să ne pregătim.
Rușii nu sunt la prima încercare de a destabiliza Republica Moldova. Nu le convine absolut deloc președinția Maiei Sandu, nu le convine absolut deloc dorința moldovenilor de a face parte din comunitatea europeană. Sunt și aici câteva soluții pe care clasa politică trebuie să le identifice, și de la ei și poate și de la noi.
Însă cert este că Republica Moldova trebuie să continue pe calea europeană, să își dezvolte economia, să-și dezvolte și mai mult armata, care nu este în cei mai buni parametri acum, cum nu este nici a noastră cei mai buni parametri acum. Însă noi suntem în NATO și în Uniunea Europeană, spre deosebire de Republica Moldova.
Foto interior: pentru a ajunge în Transnistria, Rusia trebuie să captureze o regiune sudică din Ucraina, pe care n-a reușit să o captureze în cei doi ani de război (porțiunea încercuită)