Antena 3 CNN Externe Prinţul olandez Johan Friso, în comă după ce a fost surprins de o avalanşă. E posibil să nu-şi mai revină

Prinţul olandez Johan Friso, în comă după ce a fost surprins de o avalanşă. E posibil să nu-şi mai revină

Prinţul olandez Johan Friso, în comă după ce a fost surprins de o avalanşă. E posibil să nu-şi mai revină
Foto: welt.de
24 Feb 2012   •   18:08

Prinţul Johan Friso, al doilea fiu al reginei Beatrix a Olandei, surprins de o avalanşă la Lech, în Austria, în urmă cu o săptămână, riscă să nu-şi mai recapete niciodată cunoştinţa, a anunţat un medic de la Spitalul universitar din Innsbruck unde acesta este internat, transmite AFP.
   
"Nu putem spune cu certitudine astăzi dacă prinţul Friso îşi va recăpăta vreodată cunoştinţa", a spus Wolfgang Koller, reprezentant al spitalului, într-o conferinţă de presă.

El a mai spus că, dacă prinţul va ieşi din comă, refacerea neurologică ar putea dura luni, chiar ani.
   
În urmă cu o săptămână, cel de-al doilea fiu al reginei Beatrix, prinţul Friso, în vârstă de 43 de ani, a fost transportat cu un elicopter la secţia de terapie intensivă a Spitalului universitar din Innsbruck, după ce fusese blocat sub zăpadă circa 20 de minute, timp în care creierul său nu a fost oxigenat.

Din acest motiv, prinţul a stat în stop cardiac circa 50 de minute, timp în care a fost nevoie de reanimare, o durată considerată prea lungă de medici.
   
După examenul medical de joi, medicii au stabilit că lipsa de oxigen a provocat distrugeri masive în creierul pacientului.
   
Prinţul Johan Friso, fratele prinţului moştenitor Willem-Alexander, este căsătorit din 2004 cu Mabel Wisse Smit, are două fiice, Luana, în vârstă de 6 ani, şi Zaria, în vârstă de 5 ani, şi locuieşte cu familia sa la Londra.

Guvernul olandez nu i-a aprobat căsătoria, iar din acest motiv prinţul nu mai face parte oficial din Casa Regală olandeză.

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close