Antena 3 CNN Externe Mapamond Prințul George a împlinit 11 ani. Familia regală britanică a publicat o nouă fotografie cu el și i-a transmis un mesaj

Prințul George a împlinit 11 ani. Familia regală britanică a publicat o nouă fotografie cu el și i-a transmis un mesaj

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:47 22 Iul 2024 Modificat la 15:32 23 Iul 2024
printul george
Familia regală britanică a publicat o fotografie cu prinţul George, care a împlinit luni vârsta de 11 ani FOTO: X/ The Prince and Princess of Wales

Prinţul George al Marii Britanii a împlinit luni vârsta de 11 ani, iar Palatul Kensington a marcat această ocazie specială prin publicarea unei noi fotografii care îl înfăţişează pe prinţ zâmbitor şi relaxat, îmbrăcat într-o cămaşă albă şi un sacou de culoare închisă.

„Îi urăm prinţului George o foarte fericită aniversare cu ocazia împlinirii vârstei de 11 ani, astăzi”, a scris Palatul Kensington pe reţeaua de socializare X, alături de o fotografie alb-negru care îl înfăţişează pe George, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, realizată de mama sărbătoritului, prinţesa de Wales.

Prinţul George, nepot al regelui Charles al III-lea, a fost văzut în public cel mai recent pe 14 iulie, când şi-a însoţit tatăl, prinţul William, pentru a susţine naţionala Angliei în finala campionatului european de fotbal, care a avut loc la Berlin. Anglia a pierdut finala în faţa Spaniei.

2024 este un an dificil pentru familia regală britanică după ce atât prinţesa de Wales, cât şi regele Charles al III-lea urmează tratamente împotriva cancerului. Starea de sănătatea le-a permis însă ambilor să participe la evenimente publice în ultimele săptămâni. 

×
x close