Prinţul Charles, primul la succesiunea tronului Marii Britanii, este suspectat de neplata impozitelor. Potrivit
The Guardian, ducatul de Cornwall îi aduce acestuia un profit de aproximativ 18 milioane de lire sterline anual, dar care ar rămâne neimpozitaţi.
Agenţia care se ocupă de investigarea infracţiunilor fiscale din Marea Britanie s-a interesat de afacerea conacului, care i-a revenit prinţului Charles prin moştenire.
Deputaţi din opoziţie au cerut încă în 2005 parlamentului britanic un audit pe veniturile obţinute de prinţul de Wales şi de către regina Elisabeta a II-a de pe urma celor două ducate - Cornwall şi Lancaster. Aceştia cereau auditul respectiv, motivând că veniturile respective nu au fost supuse deloc vreunui control în ultimele şase secole.
Cornwall, care se întinde pe o suprafaţă de 56.000 de hectare, este estimat la 700 milioane de lire sterline.