Antena 3 CNN Externe Prinţesa Martha Louise a Norvegiei și șamanul care susține că a inviat din morți se căsătoresc sâmbătă. Familia regală merge la nuntă

Prinţesa Martha Louise a Norvegiei și șamanul care susține că a inviat din morți se căsătoresc sâmbătă. Familia regală merge la nuntă

D.C.
4 minute de citit Publicat la 18:08 26 Aug 2024 Modificat la 11:02 27 Aug 2024
colaj cu un cuplu
Prinţesa Martha Louise a Norvegiei și șamanul care susține că a inviat din morți se căsătoresc sâmbătă FOTO: Getty Images

Prinţesa norvegiană Martha Louise, fiica cea mare a regelui Harald al V-lea, se va căsători sâmbătă cu controversatul ei partener de viaţă, Durek Verrett, pe fundalul unor dispute legate de trecutul mirelui şi de drepturile mass-media legate de această ceremonie, informează DPA citată de Agerpres.

Familia regală a Norvegiei - inclusiv regele Harald al V-lea, regina Sonja, prinţul moştenitor Haakon şi prinţesa moştenitoare Mette-Marit - urmează să participe la nunta care se va desfăşura în Geiranger, un sat turistic din vestul ţării, a anunţat luni casa regală norvegiană.

Într-un comunicat de presă, familia regală a Norvegiei a transmis că aşteaptă cu nerăbdare această nuntă. Un eveniment precursor urmează să aibă loc joi în Lllesund, un oraş portuar din apropiere.

Relaţia prinţesei Martha Louise cu Durek Verrett, un şaman autoproclamat din Statele Unite, a fost puternic criticată în Norvegia.

Prinţesa norvegiană este cel mai mare dintre copii regelui Harald al V-lea, însă ea ocupă doar locul al patrulea în ordinea de succesiune la tron, întrucât legile de succesiune din Norvegia au fost modificate abia după naşterea ei.

Nunta în sine a stârnit o furtună de controverse din cauza unor chestiuni cum ar fi prezenţa mamei lui Durek Verrett, desemnarea unui gin oficial şi acordarea drepturilor de exclusivitate către revista britanică tabloidă Hello!, faţă de care familia regală a exprimat o serie de rezerve.

Ceremonia va avea loc la doar câteva săptămâni după ce Poliţia din Norvegia a confirmat că a deschis o anchetă cu privire la noi acuzaţii de violenţă domestică împotriva lui Marius Borg Hoiby, fiul în vârstă de 27 de ani al prinţesei moştenitoare Mette-Marit, provenit dintr-o căsătorie anterioară.

Marius Borg Hoiby nu va participa la nunta de sâmbătă, a anunţat familia regală norvegiană.

Cei doi copii ai prinţesei Mette-Marit cu prinţul moştenitor Haakon - prinţesa Ingrid Alexandra şi prinţul Sverre Magnus - ocupă locurile al doilea, respectiv al treilea în ordinea de succesiune la tronul Norvegiei.

Relația controversată a prințesei cu șamanul american

Prinţesa Martha Louise a Norvegiei şi şamanul american Durek Verrett, care au o relaţie de cinci ani, au anunţat în 2023 că se vor căsători pe 31 august 2024.

Cei doi s-au logodit oficial în luna iunie a anului 2022 şi vor organiza nunta la un hotel din Geiranger, în vestul Norvegiei.

"Suntem foarte fericiţi să putem sărbători dragostea în frumosul cadru din Geiranger. Înseamnă foarte mult să aducem împreună fiinţele cele mai apropiate nouă într-un loc cu o istorie atât de bogată şi o natură spectaculoasă", au declarat cei doi într-un comunicat de presă în care nu au fost oferite alte detalii despre nuntă.

Atât părinţii miresei, regele Harald al V-lea şi regina Sonia, cât şi fratele ei mai mic, prinţul moştenitor Haakon, au felicitat cuplul în declaraţii separate.

"Suntem fericiţi că Durek Verret face parte din familia noastră şi ne bucurăm să putem sărbători această zi mare alături de ei", a scris monarhul norvegian.

Martha Louise, în vârstă de 52 de ani, şi Verret, ghid spiritual al celebrităţilor, şi-au dezvăluit relaţia în mai 2019, cu câteva zile înainte de a lansa un controversat turneu de conferinţe care a primit critici dure şi a dus la un anunţ ulterior că prinţesa nu-şi va mai folosi titlul în scopuri comerciale.

Declaraţiile lui Verret, care a susţinut, de exemplu, că s-a vindecat de coronavirus datorită unui medalion special, au provocat, de asemenea, controverse în Norvegia.

"Dragostea nu judecă de unde vii sau cine eşti ca fiinţă umană. Iubirea construieşte punţi între oameni, culturi şi religii. Suntem fericiţi că ne-am găsit unul pe celălalt dincolo de continente, etnie şi origini sociale", a scris cuplul într-un comunicat anterior.

Prinţesa Martha Louise a fost căsătorită cu scriitorul norvegian Ari Behn între 2002 şi 2017, când au divorţat. Din mariaj, ea are trei copii: Maud Angelica, 19 ani, Leah Isadora, 17 ani, şi Emma Tallulah, 13 ani.

Behn s-a sinucis la Crăciunul din 2019, la vârsta de 47 de ani, o tragedie pe care Martha Louise a reuşit să o depăşească graţie ajutorului lui Verret, a dezvăluit aceasta.

Prinţesa a fost implicată în mai multe controverse de-a lungul vieţii sale, inclusiv atunci când a înfiinţat o şcoală împreună cu o prietenă pentru a promova "contactul" cu îngerii, în timp ce se lăuda că deţine puteri supranaturale.

Durek Verrett, șamanul care susține că a înviat din morți 

Cuplul nu este foarte agreat în Norvegia, iar Verrett este catalogat în diverse medii drept „șarlatan”, „escroc” și un teoretician al conspirației. 

Fostul premier Erna Solberg i-a descris părerile ca fiind „foarte ciudate”, care „nu se bazează pe fapte reale”. Durek Verrett, un afro-american, care spune că face parte din „a șasea generație de șamani” din familia sa, a susținut că a înviat din morți și că a prezis atacurile din 11 septembrie din SUA cu doi ani înainte ca acestea să aibă loc. 

De asemenea, el promovează teorii nefondate, sugerând inclusiv ideea potrivit căreia cancerul este o alegere. 

El a spus că, de fapt, rasismul stă la baza criticilor cu care se confruntă, subliniind că „nu s-a confruntat niciodată cu atât de mult rasism” ca în Norvegia. De asemenea, el s-a comparat cu personalități precum Albert Einstein și Thomas Edison, afirmând că „geniile” sunt „greșit înțelese”. 

Un sondaj publicat în septembrie 2023 a arătat că doar 13% dintre norvegieni au considerat că Prințesa Märtha Louise ar trebui să reprezinte Familia Regală în îndatoririle oficiale.

 

×
x close