Prinţesa Diana ar fi avut o relaţie cu un cântăreţ celebru, imediat după despărţirea ei de Prinţul Charles, de la mijlocul anilor ’90. Fostul ei majordom, Paul Burrell, a dezvăluit recent secretul.
Conform fostului majordom al Prințesei, citat de Daily Mail, în 1996, imediat după divorțul de Charles, Diana ar fi avut o relație cu Bryan Adams. La vremea aceea au existat mai multe zvonuri legate de o posibilă idilă între ei, însă niciunul nu a fost confirmat în mod oficial.
Acum, după mai bine de două decenii, majordomul Dianei a vorbit pentru prima oară despre relația Prințesei cu interpretul hitului “Please forgive me”. Conform lui Paul Burrell, Bryan Adams o vizita pe Diana chiar la Palatul Kensington, dar numai câteva persoane din interiorul Casei Regale știau despre această aventură.