"Începând de mâine, cu noul nostru partid, toţi împreună, mai puternici şi mai uniţi ca niciodată, ne vom angaja pe un drum măreţ şi victorios", a declarat Alexis Tsipras după realegerea sa, informează Agerpres. Tsipras a concurat împotriva altor doi candidaţi şi a fost reales cu 74,08% din voturi.
Spre suprinderea generală, Syriza a devenit a doua forţă politică din parlamentul de la Atena, în urma alegerilor din iunie 2012, când o obţinut 72 de locuri din totalul de 300.
Partidul s-a clasat imediat după conservatorii din Noua Democraţie ai premierului Antonis Samaras care au obţinut 129 de locuri, pierzând două între timp.
Syriza şi-a dobândit popularitatea după ce a promis să renunţe la planul de salvare impus de UE şi FMI, obţinut în schimbul aplicării unui sever program de austeritate.
Ulterior, Tsipras şi Syriza au continuat să se opună cu fermitate politicii de austeritate duse de acutala coaliţie guvernamentală alcătuită din conservatori şi socialişti.
În discursul ţinut sâmbătă în faţa participanţilor la congres, Tsipras şi-a făcut cunoscut sprijinul pentru angajaţii municipali, aflaţi în grevă, în semn de protest faţă de planul de reorganizare a serviciilor.