Principalul opozant faţă de Kremlin, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat luni la 30 de zile de detenţie pentru o manifestaţie neautorizată care a avut loc în ianuarie, condamnare ce îl va împiedica să conducă luna viitoare o altă manifestaţie antiguvernamentală planificată, împotriva reformării sistemului de pensii din Rusia, informează Reuters şi AFP.
Navalnîi, care a fost arestat de poliţie sâmbătă lângă casa sa, a fost declarat vinovat de încălcarea legislaţiei privind protestele, pentru conducerea şi organizarea unui marş stradal la Moscova, în 28 ianuarie, în pofida refuzului autorităţilor de a-l autoriza.
Potrivit Reuters, Aleksei Navalnîi a declarat în faţa tribunalului că autorităţile l-au închis pentru ofensă adusă autorităţilor, la şase luni după acel eveniment, pentru a-l împiedica să participe la protestul planificat pentru 9 septembrie, împotriva planului guvernului rus de a majora vârsta de pensionare.
Navalnîi dorea să organizeze manifestaţii în numeroase oraşe din Rusia la 9 septembrie împotriva extrem de impopularului proiect de reformare a sistemului de pensii. Opozantul a criticat dur proiectul de reformă ce ar urma să majoreze vârsta de pensionare. O opoziţie neobişnuită la o măsură susţinută de preşedintele Vladimir Putin a fost exprimată de asemenea printr-o petiţie online în care se cerea anularea reformei, petiţie ce a strâns 2,9 milioane de semnături.
Aleksei Navalnîi şi-a multiplicat în ultimele luni manifestaţiile pentru a face presiune asupra Kremlinului, după ce a calificat drept ilegale alegerile prezidenţiale din 18 martie, câştigate fără surpriză de Vladimir Putin.