În 1980, pentru a se reglementa cadrul legislativ pentru contractele între consumatori, producători şi comercianţi sau între angajatori şi prestatori, a fost elaborată convenţia ROMA I. Odată cu dezvoltarea pieţei unice şi cu accentuarea integrării economice, această convenţie în care statele membre sunt subiecte de drept internaţional nu mai este suficientă, prin urmare, Comisia Europeană a propus, în 2003, un regulament care, în momentul în care va intra în vigoare, va fi obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii.
Raportul care urmează a fi întocmit de Cristian Dumitrescu va fi tocmai poziţia Parlamentului European faţă de această propunere a Comisiei. De aceea, misiunea sa este una deloc uşoară, de a media între toate grupurile Parlamentului European şi de a le armoniza şi cu poziţiile patronatelor, sindicatelor şi societăţii civile.
Rompres