Antena 3 CNN Externe „Primul pas către un război mondial”. Țara pe care Zelenski o acuză că pregătește 10.000 de soldați pentru Putin

„Primul pas către un război mondial”. Țara pe care Zelenski o acuză că pregătește 10.000 de soldați pentru Putin

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 19:34 17 Oct 2024 Modificat la 22:41 17 Oct 2024
6418499a-9faf-4be9-b485-666f9f1716a3
Coreea de Nord pregătește 10.000 de soldați pentru Rusia, acuză Zelenski. Facebook/Armata Ucrainei

Coreea de Nord pregătește 10.000 de soldați din diferite categorii de forțe și specializări pentru a-i trimite să lupte în războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, a afirmat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit The Kyiv Independent. „Este primul pas către un război mondial”, a adăugat liderul de la Kiev.

Declarația acestuia a venit la câteva zile după ce un diplomat occidental a declarat pentru publicația ucraineană că Phenianul a trimis 10.000 de soldați în Rusia. Zelenski a declarat că Moscova intenționează să „implice efectiv” Coreea de Nord în război în lunile următoare.

În cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles, liderul de la Kiev a susținut că Rusia intenționează să antreneze și să implice nu numai infanteria, ci și specialiști nord-coreeni din diferite categorii de arme.

„Știm despre 10.000 de soldați din Coreea de Nord pe care se pregătesc să îi trimită să lupte împotriva noastră”, a adăugat Zelenski.

Potrivit informațiilor obținute de serviciile secrete militare, unii ofițeri nord-coreeni sunt deja în teritoriile ocupate ale Ucrainei și s-au alăturat armatei ruse. Numărul lor este necunoscut, a precizat Zelenski.

Potrivit președintelui ucrainean, participarea armatei nord-coreene la războiul din Rusia „este primul pas către un război mondial”.

Moscova și Phenianul și-au aprofundat cooperarea militară, în contextul în care Rusia caută arme și alte tipuri de sprijin în războiul împotriva Ucrainei. Coreea de Nord a aprovizionat Rusia cu rachete balistice și cantități mari de proiectile de artilerie, susțin Kievul și Occidentul.

Iranul este considerat, atât de Ucraina, cât și de țările occidentale, un alt aliat al Moscovei care a furnizat ajutor armatei ruse. Teheranul ar fi trimis Rusiei mii de drone kamikaze Shahed, care sunt folosite pentru atacuri zilnice pe teritoriul Ucrainei.

„Iranul a dat (Rusiei) drone, licență pentru a produce aceste drone și rachete. Dar nu oficial. Și iată că vedem acest prim pas în acest război”, a adăugat joi Zelenski.

×
x close