Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, va fi primul oficial român prezent în Italia, unde 11 români şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului de miercuri. Maria Ligor se va afla duminică la Rieti, unde va participa la ceremonia religioasă oficiată pentru victimele seismului din Italia.
Biserica Ortodoxă Română din Rieti a anunţat pe pagina de Facebook că duminică va avea loc o slujbă în memoria victimelor cutremurului, la care va asista şi ambasadorul României în Italia.
„Imediat după terminarea Sfintei Liturghii vom merge să vizităm pe cei răniţi la spitalul din Rieti, iar apoi vom pleca la Amatrice. Având în vedere că duminica de mâine va fi una speciala, de rugăciune pentru victimele cutremurului, vă îndemn să veniţi cu toţii, a ne ruga împreună, pentru sufletele celor adormiţi şi pentru întărirea şi mângâierea celor care au pierdut pe cei dragi sau care şi-au pierdut toată agoniseala de până acum”, se mai arată în mesajul de pe Facebook.