Acesta este în continuare dat în urmărire, iar forţe impresionate participă la această operaţiune.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere îl arată pe prizonier cum se plimbă agitat în celul sa, iar apoi cum se apleacă în zona duşului.
După aceea, deţinutul se face nevăzut.
"Toate forţele din Mexic lucrează coordonat pentru prinderea cât mai repede a deţinutului Guzman Loera", a declarat comisarul Securităţii Naţionale Mexicane, Monte Alejandro Rubido.
Joaquin Guzman Loera, "El Chapo"
Toţi angajaţii penitenciarului, care erau în tură atunci când s-a petrecut evadarea, sunt aduşi la audieri şi sunt toţi consideraţi responsabili în acest caz. Directorul închisorii şi alţi câţiva oficiali au fost destituiţi din funcţie.Lider al traficanţilor de droguri, Loera a reuşit să scape duminică din închisoarea de maximă securitate Altiplano, din capitala mexicană.
Autorităţile locale au stabilit o recompensă de 60 de milioane de pesos (4 milioane de dolari) pentru informaţii care pot duce la capturarea acestuia.