Antena 3 CNN Externe Primele confruntări între soldații lui Kim Jong Un și ucraineni. Trupele nord-coreene au fost atacate în Kursk

Primele confruntări între soldații lui Kim Jong Un și ucraineni. Trupele nord-coreene au fost atacate în Kursk

1 minut de citit Publicat la 12:06 04 Noi 2024 Modificat la 14:54 04 Noi 2024
soldati-nord-coreeni
Militari nord-coreeni FOTO: Getty Images

Primii soldați nord-coreeni staționați în regiunea Kursk din Rusia, care sprijină ofensiva Moscovei împotriva Kievului, au căzut în bătaia focurilor ucrainenilor, a precizat luni dimineață Andrii Kovalenko, șeful departamentului de contra-dezinformare din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.

Oficialul nu a oferit mai multe detalii despre modul în care au fost atacați, circumstanțe sau despre posibilele pierderi pentru partea nord-coreeană, potrivit The Kyiv Independent, care nu a putut verifica afirmația din alte surse.

Aproximativ 8.000 de soldați nord-coreeni au fost dislocați în regiunea Kursk din Rusia pentru a participa la războiul împotriva Ucrainei, a declarat secretarul de stat al SUA Antony Blinken în timpul unei conferințe de presă din data de 31 octombrie.

Regiunea de graniță a Rusiei a fost teatrul unor confruntări aprige e când Ucraina a lansat o ofensivă transfrontalieră, la începutul lunii august. Moscova a desfășurat trupe nord-coreene în regiunea Kursk pentru a întări apărarea din regiune, în timp ce unitățile sale cele mai experimentate continuă să avanseze în estul Ucrainei.

Președintele Volodimir Zelenski a spus că, dacă Ucraina ar avea permisiunea de a folosi arme occidentale cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei, ar putea viza preventiv „orice tabără” din Rusia unde se adună trupele nord-coreene.

Recent, Kievul a emis avertismente că desfășurarea trupelor nord-coreene în luptă este doar o chestiune de zile. Ucraina crede că Rusia se pregătește să trimită 12.000 de soldați nord-coreeni în luptă, inclusiv forțe speciale.

 

×
x close