Antena 3 CNN Externe Prima țară din Europa care interzice alimentele sintetice: "Dorim să protejăm sănătatea publică"

Prima țară din Europa care interzice alimentele sintetice: "Dorim să protejăm sănătatea publică"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 22:34 16 Noi 2023 Modificat la 22:34 16 Noi 2023
carne sintetica
Prima țară din Europa care interzice alimentele sintetice. Motivele măsurii aprobate de Parlament Sursa foto: Profimedia Images

Italia devine prima țară europeană care interzice alimentele sintetice.

În fundamentarea actului normativ, impulsionat de guvernul condus de premierul Georgia Meloni, lidera partidului de extremă-dreapta Fraţii Italiei, sunt menţionate dezechilibrele nutriţionale pe care le pot provoca alimentele sintetice şi insuficienţa studiilor ştiinţifice care să susţină utilitatea acestor alimente.

În schimb, opoziţia reprezentată în special de formaţiunea progresistă Partidul Democrat critică adoptarea legii şi invocă drept argument lipsa unor concluzii ştiinţifice care să justifice interzicerea absolută a alimentelor sintetice.

Opoziţia avertizează şi asupra încălcării principiului liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul UE. Astfel, dacă guvernul italian va interzice și comercializarea alimentelor sintetice produse în alte ţări membre ale UE, acest lucru ar putea antrena sancţiuni din partea Bruxellesului.

Dezbaterea legii în Camera Deputaţilor de la Roma, care a tot fost amânată din cauza temerilor privind neconformitatea sa cu legislaţia europeană, a fost însoţită de confruntări în afara parlamentului între adversarii şi susţinătorii actului normativ, cei din urmă fiind organizaţi de Coldiretti, cea mai mare asociaţie a fermierilor şi agricultorilor italieni.

"Există un risc de injustiţie socială din cauza alimentelor sintetice"

"Dorim să protejăm sănătatea publică şi să prevenim şomajul. Există un risc de injustiţie socială din cauza alimentelor sintetice, cu o societate în care bogaţii mănâncă bine şi săracii mănâncă prost", a subliniat ministrul italian al agriculturii, Francesco Lollobrigida, potrivit ziare.com.

La rândul său, ministrul italian al Sănătăţii, Orazio Schillaci, a menţionat că această lege are în vedere de asemenea protejarea patrimoniului şi culturii alimentare a Italiei ce are la bază dieta mediteraneană.

Guvernul condus de Georgia Meloni a emis deja patru decrete care impun oferirea de informaţii suplimentare consumatorilor despre alimentele care „nu se regăsesc în dieta tradiţională” a Italiei sau obligă hypermarketurile să separe de restul produselor făina fabricată din insecte, după ce Comisia Europeană a autorizat comercializarea de produse alimentare pe bază de insecte.

×
x close