Rusia a luat o primă măsură vizibilă drept replică la sancţiunile anunţate de administraţia Obama şi a închis o şcoală din Moscova, transmite postul CNN.
Sursa citată preia declaraţia unui oficial american care a spus că şcoala Anglo-Americană din capitala Rusiei a fost închisă joi, la scurt timp după ce Statele Unite au anunţat expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi, iar preşedintele Barack Obama a făcut referire la o serie de măsuri împotriva unor entităţi şi persoane fizice din Rusia.
Guvernul rus a transmis ordinul de închidere a instituţiei de învăţământ. La şcoala moscovită studiau copiii personalului diplomatic al ambasadelor Americii, Canadei şi Marii Britanii.
Prin acelaşi ordin, autorităţile ruse au blocat accesul la o casă de vacanţă de lângă Moscova de care beneficia personalul ambasadei SUA.