Antena 3 CNN Externe Prima reacţie a lui Kim Jong-Un după ce Donald Trump l-a ameninţat cu „distrugerea totală”

Prima reacţie a lui Kim Jong-Un după ce Donald Trump l-a ameninţat cu „distrugerea totală”

1 minut de citit Publicat la 09:50 21 Sep 2017 Modificat la 09:50 21 Sep 2017
o_1bqhj6iq41ph41jo81e5s9ktdpk8.jpg
foto: Agerpres

Şeful diplomaţiei de la Phenian a comparat ameninţările cu războiul formulate de Donald Trump la adresa Coreii de Nord cu "lătratul unui câine" şi a lăsat să se înţeleagă că ţara sa nu va fi intimidată de o asemenea retorică, transmite AFP.

Preşedintele american s-a folosit de primul său discurs în faţa Adunării Generale a ONU, marţi, pentru a-l acuza pe numărul unu nord-coreean, Kim Jong-Un, că este un "om-rachetă" îmbarcat într-o "misiune sinucigaşă pentru el şi pentru regimul său".

Dacă Statele Unite vor fi nevoite să se apare sau să-şi apare aliaţii, "nu vom avea altă opţiune decât să distrugem total Coreea de Nord", a avertizat el.

Aceste declaraţii belicoase au fost făcute după săptămâni de tensiuni în creştere în jurul programelor nuclear şi balistic interzise ale Phenianului care îşi dezvoltă ambiţiile militare în pofida multiplelor sancţiuni. Coreea de Nord a efectuat recent al şaselea test nuclear şi a lansat o rachetă pe o distanţă neaşteptată deasupra Japoniei.

La sosirea sa la New York pentru reuniunile ONU, ministrul nord-coreean de externe, Ri Yong-ho, a fost ţinta întrebărilor insistente ale jurnaliştilor cărora le-a răspuns cu un aforism.

"Este un proverb care spune 'câinii latră, ursul merge'. Dacă ei cred că ne fac se ne temem cu lătratul unui câine, este clar că visează ca un câine", a spus el miercuri intrând în hotelul său.

Ţara îşi justifică programele militare prin necesitatea de a se apăra de Statele Unite şi militarismul este în centrul ideologiei regimului autocratic aflat la putere.

Coreea de Nord doreşte să se doteze cu o armă nucleară capabilă să lovească teritoriul continental al SUA şi avansează cu paşi mari spre acest obiectiv.

Phenianul a lansat în iulie două rachete balistice intercontinentale (ICBM), având în raza lor de acţiune o bună parte a continentului american.

În septembrie, Coreea de Nord a afirmat că a efectuat un test cu o bombă cu hidrogen suficient de miniaturizată pentru a fi montată pe o astfel de rachet

×
x close