
Hamas „nu a închis uşa în faţa negocierilor”, a declarat miercuri un lider al mişcării islamiste palestiniene, Taher al-Nunu, după bombardamentele israeliene masive şi sângeroase întreprinse marţi de Israel asupra Fâşiei Gaza şi după ameninţările cu escaladarea ale guvernului israelian, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Hamas nu a închis uşa în faţa negocierilor, însă noi insistăm asupra faptului că nu este nevoie de noi acorduri. Un acord semnat de toate părţile există deja. Nu avem condiţii prealabile, însă cerem (ca Israelul) să fie constrâns să înceteze imediat (ostilităţile) şi să înceapă a doua fază a negocierilor prevăzute prin acordul de armistiţiu intrat în vigoare pe 19 ianuarie”, a declarat al-Nunu, contactat telefonic de la Cairo.
La fel ca alte figuri marcante ale mişcării islamiste, dar şi ca Autoritatea palestiniană cu sediul la Ramallah, el a cerut comunităţii internaţionale „să acţioneze de urgenţă” pentru a pune capăt războiului.
Decis să forţeze Hamas să elibereze noi ostatici, Israelul a lansat marţi lovituri de o amploare şi de o violenţă fără precedent după intrarea în vigoare a armistiţiului.
Acest acord de încetare a focului a fost obţinut cu mari eforturi de mediatori internaţionali - Qatarul, SUA, Egiptul - la peste 15 luni de la începutul războiului declanşat de mişcarea islamistă palestiniană pe 7 octombrie 2023.
În noaptea de luni spre marţi, bombardamentele israeliene au făcut peste 400 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas din Fâşia Gaza, ceea ce a făcut din această zi de marţi cea mai sângeroasă zi din război.
Miercuri dimineaţa, Apărarea civilă din Fâşia Gaza a anunţat moartea a 13 persoane în noi lovituri israeliene care au avut loc după miezul nopţii asupra teritoriului.