Prima persoană din Marea Britanie care a primit vaccinul anti-COVID este o bătrână în vârstă de 90 de ani din Irlanda de Nord, anunţă BBC.
Margaret Keenan, din orașul Wnniskillen, a fost vaccinată la Spitalul Universitar din Coventry, declarând că se simte „foarte privilegiată” să fie printre primele persoane imunizate împotriva SARS CoV-2.
„Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva COVID-19. Este cel mai bun cadou timpuriu pe care mi l-aș fi putut dori pentru ziua de naştere, pentru că asta înseamnă că, în sfârșit, pot să petrec timp cu familia și prietenii, după ce am fost singură în cea mai mare parte a anului", a spus nonagenara.
Margaret Keenan a mulţumit totodată personallui medical care s-a ocupat de ea şi a încurajat oamenii să se vaccineze.
Campania de vaccinare începe marți în Marea Britanie, în mai multe regiuni simultan, după ce săptămâna trecută vaccinul Pfizer-Biontech a primit toate aprobările oficiale necesare. Dozele cu serul salvator au ajuns deja în spitale din întreaga ţară.
Anterior, în cadrul studiilor clinice, alte 40.000 de persoane au primit vaccinul Pfizer-Biontech.
Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze - suficient pentru a vaccina 20 de milioane de oameni. Primii vaccinați sunt angajații din domeniul medical și din azilurile pentru bătrâni, dar și vârstnicii de peste 80 de ani.