Miliardarul britanic Richard Branson a prezentat prima navă spaţială comercială din lume. El susţine că naveta va transforma visul a mii de oameni de a deveni turişti spaţiali în realitate, informează
The Telegraph.
Brason a anunţat că membrii familiei sale, inclusiv tatăl său în vârstă de 92 de ani, vor fi printre primii care vor zbura în spaţiu la bordul navei în anul 2011.
Printre personalităţile care urmează să ajungă în spaţiu la bordul navei construite de Branson se află oamenii de ştiinţă Stephen Hawking şi James Lovelock.
Echipele de specialişti angajate de Branson au lucrat mai bine de 5 ani la construirea navei spaţiale comerciale. Naveta, denumită SpaceShipTwo, poate transporta până la opt persoane (6 turişti şi 2 piloţi). Până în prezent, mai mult de 300 de persoane au plătit biletele în valoare de 200.000 de dolari.
Richard Branson a susţinut un discurs în deşertul Mohave, acolo unde naveta a fost construită. ?Visez la construirea unei nave spaţiale comerciale de zeci de ani, de când omul a ajuns pe Lună. NU cred că NASA s-a gândit vreodată că oamenii normali ar putea ajunge în spaţiu. Aşa că acum câţiva ani mi-am spus: ?La naiba! S-o facem! Să construim propria navetă spaţială!?, a spus Branson. ?Cred că va fi o experienţă nemaipomenită?, a adăugat acesta.
Antena3.ro